O detașare nu privește doar firma care trimite oameni peste graniță. În aceeași poveste intră salariatul, care vrea să știe unde îi sunt plătite contribuțiile, angajatorul, care răspunde pentru documente, și autoritățile din două state, care trebuie să fie de acord între ele. Noile reguli europene de securitate socială, adoptate în primă lectură de Parlamentul European în iulie 2026, schimbă echilibrul dintre acești trei actori. Merită să le privești pe rând, pentru că fiecare vede reforma dintr-un alt unghi.
Pentru salariat: mai multă claritate
Obiectivul declarat al reformei este ca oamenii care lucrează în alt stat membru să știe precis ce legislație de securitate socială li se aplică. Nu e o problemă abstractă: aproximativ 16 milioane de europeni locuiesc sau muncesc într-o altă țară din UE. Pentru lucrătorul detașat, principiul rămâne cel cunoscut, adică poate continua să fie asigurat în statul de origine. În schimb, dacă este angajat special pentru a pleca, va trebui să aibă deja cel puțin trei luni de asigurare în țara în care își are sediul firma.
Pentru angajator: mai multe obligații de planificare
Pe umerii companiei cad noile limite. După 24 de luni de detașare în același stat, aceeași persoană poate fi trimisă din nou acolo doar după o pauză de cel puțin două luni. Notificarea prealabilă și certificatul A1 rămân obligatorii, cu o singură relaxare: deplasările de maximum trei zile consecutive într-un interval de 30 de zile și călătoriile de afaceri nu mai necesită aceste formalități. Relaxarea nu funcționează în construcții, sectorul cu cele mai multe detașări din România.
Pentru autorități: instrumente noi de verificare
Reforma introduce mecanisme de cooperare administrativă și schimb de informații între instituțiile naționale. Concret, autoritățile vor putea cere documente suplimentare când au îndoieli asupra unui certificat A1 și îl vor putea rectifica sau retrage, inclusiv cu efect retroactiv. Pentru angajator, un document considerat definitiv poate fi redeschis, iar regimul de securitate socială pentru o perioadă deja încheiată poate deveni incert. Tocmai de aceea, fiecare informație transmisă la emiterea certificatului trebuie să poată fi susținută oricând cu acte.
Cazul grupurilor de firme
Situațiile se complică atunci când compania face parte dintr-un grup cu entități în mai multe țări. Potrivit raportului privind certificatele A1 din 2024, elaborat pentru Comisia Europeană, în România au fost emise 24.570 de certificate pentru persoane care lucrează în două sau mai multe state membre, mai multe decât cele pentru detașarea propriu-zisă. Când un specialist lucrează pentru mai multe entități ale aceluiași grup, pe lângă regulile de securitate socială contează și modul în care costurile cu personalul sunt refacturate între companii, zonă reglementată de normele privind preturi de transfer. Cele două analize ar trebui făcute împreună, ca să nu ducă la concluzii contradictorii.
Cultura internă contează la fel de mult ca documentele
Reforma pune accent pe combaterea fraudei, a practicilor abuzive și a erorilor, iar construcțiile primesc o atenție specială tocmai din cauza acestor riscuri și a numărului ridicat de accidente de muncă. Un dosar complet la momentul emiterii certificatului nu garantează că lucrurile rămân în regulă pe tot parcursul proiectului. Problemele apar adesea pe teren, departe de sediu, acolo unde conducerea nu are vizibilitate directă.
De aceea, canalele interne de raportare pentru avertizori integritate pot deveni o sursă utilă de informații. Un salariat care observă că programul real nu corespunde celui declarat sau că un coleg a fost trimis fără documentele necesare trebuie să poată semnala situația fără teamă, înainte ca ea să ajungă în atenția autorităților.
Aproape toate prevederile privind detașarea vor deveni aplicabile după o perioadă de tranziție de 24 de luni de la intrarea în vigoare a regulamentului, iar unele aspecte procedurale vor fi detaliate prin acte ale Uniunii. Pentru angajatorii români, cel mai bun mod de a folosi acest timp este să privească reforma cu ochii tuturor celor implicați: ai salariatului, ai propriei echipe și ai inspectorului care, într-o zi, ar putea cere dosarul.