Obținerea permisului auto e văzută de mulți ca un test al răbdării, mai ales atunci când vine vorba despre informațiile care vin de peste tot din jur.
Dacă te-ai înscris deja la o școală de șoferi sau urmează s-o faci, este bine să te informezi foarte bine înainte. Nu toate sfaturile primite pe la colț de bloc sau din grupurile de Facebook sunt utile. Cea mai buna soluție este să găsești o școală de șoferi bună, precum școala de șoferi Brașov InstructorulTău și să îți iei toate informațiile de la ei. Dacă îți iei adesea informațiile de pe net, este bine să știi care sunt cele mai comune mituri, pentru a ști ce să crezi și ce nu.
Mit: Ai nevoie de relații ca să iei permisul
Una dintre cele mai răspândite idei false. A fost valabilă în anii ‘90, poate și în prima parte a anilor 2000, dar lucrurile s-au schimbat. Examinatorii sunt monitorizați, toate probele sunt înregistrate video și audio. Nu doar pentru protecția lor, ci și pentru a preveni abuzurile și corupția.
Dacă cineva îți promite că „îți aranjează” permisul, gândește-te de două ori. Șansele sunt mari să te alegi cu banii pierduți și cu dosarul blocat. În cel mai rău caz, poți ajunge implicat într-un dosar penal. Examenul auto nu e perfect, dar nici nu mai e o loterie influențată de pile.
Mit: Dacă greșești o dată, ești automat respins
Nu orice greșeală duce la respingerea la traseu. Sistemul de punctaj e clar: unele erori sunt considerate ușoare, altele medii, iar unele sunt eliminatorii. Ai dreptul la un anumit număr de greșeli, cât timp nu pui în pericol pe nimeni.
Exemple de greșeli ușoare:
- nu semnalizezi suficient din timp;
- schimbi viteza prea lent;
- calci linia albă la o oprire fără să depășești spațiul de siguranță.
În schimb, dacă treci pe roșu, nu acorzi prioritate, încurci traficul sau eviți la limită un accident, vei fi declarat „respins”. Așa că nu te concentra obsesiv pe perfecțiune, ci pe siguranță și calm.
Mit: Sala e o formalitate
Testul teoretic nu e o simplă formalitate. În multe orașe, rata de promovare e sub 50%. Asta înseamnă că aproape jumătate dintre cei care intră la sală o pică.
Cele mai frecvente motive sunt:
- lipsa exercițiului pe platforma oficială DRPCIV;
- neînțelegerea logicii semnelor sau a regulilor;
- învățatul superficial, bazat pe memorie mecanică.
Sfatul cel mai simplu? Exersează zilnic. Nu merge la sală până nu ai cel puțin 24 de chestionare făcute fără nicio greșeală. Nu învăța răspunsuri, ci regulile din spatele lor.
Mit: Toate școlile de șoferi sunt la fel
Calitatea școlii influențează direct șansele de reușită. Nu toate oferă aceeași implicare, aceleași tipuri de mașini, aceleași ore de pregătire teoretică. Unele investesc în simulatoare, altele oferă doar un suport printat cu chestionare. Unele au instructori răbdători, altele angajează oameni fără aptitudini pedagogice.
Dacă vrei să alegi o școală bună, pune întrebări de la început:
- Câte ore teoretice oferă?
- Pe ce tipuri de mașini se învață?
- Ce program de simulare teoretică folosesc?
- Există instructori femei, dacă ai o preferință?
Informează-te, verifică recenzii și discută direct cu instructorii, nu doar cu personalul administrativ.
Permisul e o responsabilitate. Dacă îl obții corect, îți va oferi încredere și libertate. Dacă îl obții prin „combinații” sau fără să fii pregătit, vei deveni un pericol pentru ceilalți. Alege conștient, investește timp în pregătire și ai răbdare.







