Prima pagină » VESTI PROASTE! Greva in EDUCATIE continua!
Stiri

VESTI PROASTE! Greva in EDUCATIE continua!

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET», în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării”.

Întregul comunicat transmis azi de sindicaliști îl citiți AICI.

Articolul VESTI PROASTE! Greva in EDUCATIE continua! apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.


Source link

implant dentar
Servicii DDD, deratizare, dezinsectie, dezinfectie

Curs Valutar

RSS Eurodeal Business Club

  • De ce ar trebui să investești în dezvoltarea personală și profesională a angajaților
    Dezvoltarea personală și profesională este un aspect esențial în cadrul companiilor, deoarece aduce numeroase beneficii atât angajaților, cât și organizației în sine. Investițiile în dezvoltare personală și profesională pot îmbunătăți performanța angajaților, crește satisfacția și angajamentul acestora, reduce costurile prin creșterea retentiei, contribuie la crearea unui mediu de lucru pozitiv, Articolul De ce ar trebui […]
  • Cum să gestionezi riscul în afaceri
    Gestionarea riscurilor în afaceri este un aspect esențial pentru succesul și durabilitatea unei companii. Riscul este o parte inevitabilă a oricărei afaceri și poate apărea în diferite forme, cum ar fi riscul financiar, riscul operațional, riscul de mediu sau riscul de securitate. Prin gestionarea adecvată a acestor riscuri, o companie Articolul Cum să gestionezi riscul […]
  • Cum să-ți construiești o echipă de încredere și motivată
    Construirea unei echipe unite și motivate este esențială pentru atingerea obiectivelor de afaceri. O echipă puternică poate aduce rezultate remarcabile și poate depăși obstacolele cu succes. În acest articol, vom explora calitățile esențiale ale unui lider de echipă, crearea unui mediu de lucru pozitiv și colaborativ, încurajarea comunicării deschise și Articolul Cum să-ți construiești o […]
  • Importanța storytelling-ului în marketing și branding
    Storytelling-ul este arta de a comunica prin intermediul poveștilor. Este o tehnică veche, folosită de-a lungul timpului pentru a transmite informații, a captiva audiența și a crea conexiuni emoționale. În contextul marketingului și brandingului, storytelling-ul devine o unealtă puternică pentru a atrage și fideliza clienț Importanța storytelling-ului în marketing și Articolul Importanța storytelling-ului în marketing […]