În urma ședinței Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu încă 5.445 dosare de finanțare aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.
”Așa cum am promis, am depus toate eforturile ca până la sfârșitul acestui an să finalizăm în procent de 100% evaluarea dosarelor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. De când am venit în instituție, una dintre prioritățile mele a fost să demarez analiza proiectelor depuse pentru Casa Verde Fotovoltaice și am întreprins toate eforturile necesare pentru ca acestea să fie evaluate și publicate într-un termen cât mai scurt.”, a declarat Laurențiu-Adrian NECULAESCU, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
DEMN DE ȘTIUT: Prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii obțin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3kW. Listele dosarelor aprobate în cadrul programului sunt publicate pe site
Articolul Vesti despre Programul Casa Verde Fotovoltaice de la Administratia Fondului pentru Mediu apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
Source link