Începând din această lună, spaniolul Ruben Rodriguez se alătură echipei Federației Române de Fotbal. Acesta va ocupa funcția de Manager Performance Data & Insights Unit și va coordona activitatea analiștilor video la loturile naționale, informeaza frf.ro.
Totodată, acesta va contribui la întărirea colaborării cu academiile de juniori și se va implica în dezvoltarea unui mod de lucru profesionist la nivelul loturilor de juniori în ceea ce privește analiza video și interpretarea datelor, în concordanță cu Strategia Tehnică a FRF.
Ruben Rodriguez a mai activat în cadrul FRF, făcând parte din staff-ul lui Mirel Rădoi la naționala U21, în perioada 2018-2019, timp în care tricolorii au obținut calificarea la EURO 2019, unde au ajuns până în semifinalele competiției. Ruben deține Licența UEFA Pro, a fost antrenor al echipei Juniori B a clubului Valencia, a coordonat activitatea academiei Valenciei din România și în trecut a fost analist video la echipa națională a Bulgariei, unde a colaborat cu Lyuboslav Penev. În ultimii trei ani a activat în staff-ul echipei naționale a Qatarului, cu care a fost prezent la Campionatul Mondial de la finalul anului trecut.
Articolul Un spaniol este noul coordonator al analistilor video ai loturilor nationale de fotbal apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
Source link