Intenția creșterii valorii tichetelor de masă a fost prezentată recent în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, anunță Guvernul.
De la 30 de lei cât este în prezent, valoarea tichetelor ar putea ajunge la 35 de lei sau chiar 40 de lei.
Premierul, ministrul Finanțelor și cel al Muncii, reprezentanți ai Guvernului s-au întâlnit, luni, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, cu sindicatele și patronatele. Tema discuțiilor a fost modificările și completările la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Legea nr. 53/2003 – Codul muncii precum și ale Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.
În privința modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a majora cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Așadar, cele două propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizațiilor patronale. Astfel, va fi posibil ca noua valoare nominală să fie aplicabilă începând cu data de 1 iulie 2023.
Trebuie precizat: cea mai recentă majorare a valorii maximale a tichetelor de masă a fost făcută în luna iulie a anului trecut, când a fost majorată de la 20,17 lei la 30 lei.
Articolul Tichete de masa cu valoare majorata, din vara! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
Source link