Veste bună: Începând din aprilie, tichetul de creșă va ajunge la 600 de lei, ceea ce înseamnă încă 30 de lei adăugați la valoarea actuală a tichetului. Indexarea e prinsă într-un proiect de ordin publicat recent în dezbatere.
”Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 lei”, se precizează în proiectul actului normativ.
Potrivit documentului în cauză, se dorește ca valoarea nominală stabilită să se aplice și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.
Ce trebuie știut?
Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Tichetele de creşă pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul.
IMPORTANT: Tichetele de creşă se acordă, la cerere, unuia dintre părinţi sau tutorelui căruia i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare, pe baza livretului de familie.
foto: ziare.com
Articolul Se majoreaza valoarea tichetelor de cresa a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
Source link