Prima pagină » Sampania, Regina Revelionului
Stiri

Sampania, Regina Revelionului

Se spune că… Măria Sa, ȘAMPANIA, este „vinul suprem”, vinul ale cărui culoare, buchet, gust şi mai ales “perlaj” merită toată atenţia. Cu aroma sa inconfundabilă, de culoare albă sau rose, puţin pişcătoare la gust… Dar cum cei mai mulţi o dau pe gât şi… gata, fără să-i simtă savoarea de licoare nobilă, fără să-i înţeleagă generoasa-i simfonie de spumă si dulci versuri ameţitoare, tocmai la AN NOU, vă propunem să-i aflăm tainele și… ne-o fi cu NOROC!

A FOST ODATĂ… Regele Clovis a construit o biserică creștină în orașul Reims, regiunea Champagne. Timp de secole, au existat regi încoronați care au sărbătorit cu șampanie încoronarea lor. Până în acest moment, vinul spumant a fost doar o băutură obișnuită, până când faimosul călugăr Dom Perignon a reinventat gustul real al șampaniei și a făcut sticla să fie mai lucioasă.

Ludovic al XV-lea a prevăzut ca șampania să fie furnizată în sticle și toate celelalte vinuri în butoaie. Se credea că aceasta este o băutură foarte sănătoasă, potrivită în special pentru aristocrație.

Din acel moment, șampania a fost obligatorie în zilele de sărbători cu fast, sărbători ale timpului, ale numelui, ale ridicărilor în plan (numiri în funcții, inaugărări, momente istorice de bun augur etc.

Priviți cu atenție cupa de șampanie. Nu-i așa că seamănă perfect cu acea jumătate a clepsidrei din care se scurge nisipul-timp, măsurând trecutul? Numai că această jumătate de clepsidră este inversată și bulele ei nu se scurg, ci se înalță măsurând eternitatea. Fiecare bulă poartă în sine câte o poveste fascinantă. Și știți câte bule sunt într-o cupă de șampanie? Circa 100 de milioane spun unii cunoscători, care se pare că au avut răbdarea și știința de a le număra.

Deşi este cunoscut faptul că orice vin poate avea o efervescenţă pasageră la sfărşitul fermentaţiei, lucru pe care amatorii de vin nu l-au considerat niciodată o calitate, vinul spumant a devenit una dintre cele mai celebre băuturi din lume.

 Şampania e un cod universal, iar istoria ei e făcută atât din interese financiare şi ipohondrii regale cât şi din cuvinte bine meşteşugite spuse la timpul potrivit.

Pare greu de crezut dar, François Bonal şi Jean-Robert Pitte povestesc că, de fapt, englezii şi nu francezii au descoperit metoda producerii vinului spumant şi au avut la îndemână şi mijloacele necesare: dopul de plută şi sticla groasă, rezistentă la presiunile rezultate în urma procesului de fermentaţie.

„Totul a început în Anglia secolului al XVII-lea, unde în jurul anului 1660 s-a descoperit metoda de a produce vin spumant – din vin provenit din Champagne sau din orice alt vin – adăugînd în sticlă zahăr şi mirodenii diverse.Tehnica perfecţionează astfel un fenomen caracteristic climei reci din regiunea Champagne. Frigul precoce al iernii opreşte fermentaţia vinului. Aceasta reporneşte primăvara, pănă la transformarea întregii cantităţi de zahăr rezidual în alcool. Dacă lăsăm vinul într-un recipient din sticlă groasă şi îl închidem ermetic pe timpul iernii, gazul carbonic emis prin fermentare face ca vinul să devină spumant. Englezii descoperiseră în aceea epocă tehnica fabricării sticlei de culoare închisă. Ei foloseau aceste sticle pentru a îmbunătăţii prin învechire vinurile pe care le importau:  taninicele vinuri de Bordeaux şi vinul de Porto. Apoi, au descoperit în  Portugalia calităţile dopului făcut din plută. Întâmplarea a făcut ca ei să descopere şi reţeta vinului spumant a cărui efervescenţă creşte dacă se adaugă zahăr între cele două etape ale fermentării. Atribuirea inventării reţetei vinului spumant lui Dom Perignon, e o tentativă ulterioară de a recupera în profitul unui francez o invenţie care a făcut din Champagne o regiune prosperă. Abia în 1801 chimistul Chaptal avea să înţeleagă procedeul” (…)

Şampania se naşte la Londra şi devine repede la modă graţie trend-setterilor, scriitorilor şi artiştilor. Apoi găseşte un teren propice la curtea regilor Franţei, unde îi sunt atribuite chiar virtuţi terapeutice. Ducele de Richelieu povesteşte în memoriile sale că Ludovic al XV-lea a recurs la şampanie ca remediu împotriva melancoliei. Regele iubea atât de mult şampania încât a comandat două tablouri care s-o celebreze, menite să decoreze sala în care se servea masa la Versailles intitulate „des retours de chasse”. Într-unul din ele, pictat de Jean-François de Troy, doi servitori privesc cu uimire cum sare un dop de şampanie deasupra capetelor lor. Astăzi, tablourile pot fi admirate în Muzeul Condé din Chantilly.

Până la ce punct francezii şi-au însuşit şi s-au identificat cu aceasta invenţie englezească la doar 100 de ani de la apariţia ei, putem constata din versurile lui Voltaire, publicate în „Le Mondain” în 1736:

„Allons souper. Que ces brilliant services,

Que ces ragoûts ont pour moi des délices!

Qu’un cuisinier est un mortel divin !

Cloris, Eglé me versent de leur main,

D’un vin d’Aï, dont la mousse pressée,

De la bouteille avec force élancée,

Comme un éclair fait voler son bouchon;

Il part, on rit, il frappe le plafond.

De ce vin frais l’écume pétillante

De nos Français est l’image brillante.”

Despre virtuţiile terapeutice şi efectele euforizante ale şampaniei s-au scris nenumărate cărţi, dar succesul mondial al acestui produs, care rămâne adânc înrădăcinat în capul nostru ca un vehicul care induce sentimentul de sărbătoare, are la bază nevoia umană de afirmare socială.

Astăzi toate ţările produc vin spumant, dar numai Franţa are dreptul să folosească cuvântul şampanie, dar nu pentru că ar fi descoperit-o, ci pentru că a ştiut să scrie minunata ei poveste.

Legenda spune ca un calugar benedictin, pe nume Dom Perignon, a perfectionat tehnica realizarii sampaniei. Contrar legendei, Dom Perignon nu a inventat sampania, dar a avut contributii importante la productia si calitatea vinului de Champagne, de aceea sampania marca “Dom Perignon” este considerata o bautura de calitate superioara. Cel mai vechi vin spumant consemnat este “Blanquette de Limoux” si, se pare, ca ar fi fost inventat in anul 1531, de catre calugarii benedictini de la Biserica Saint-Hilaire de langa Carcassonne. Acestia imbuteliau vinul inainte ca fermentarea initiala sa se fi terminat, potrivit vinuripovestite.ro.

foto: Facebook, ziare.com

Articolul Sampania, Regina Revelionului a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.


Source link