Prima pagină » Mihai Căldăraru a continuat campania umanitară „Dăruiește un Pic de Soare, Nu Totală Nepăsare” în comunele Ungureni, Târgu Trotuș și Sărata
Stiri

Mihai Căldăraru a continuat campania umanitară „Dăruiește un Pic de Soare, Nu Totală Nepăsare” în comunele Ungureni, Târgu Trotuș și Sărata

Ungureni – Târgu Trotuș – Sărata – Șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul AEPOPC România, Mihai Căldăraru, a desfășurat astăzi o nouă acțiune umanitară în comunele Ungureni, Târgu Trotuș și Sărata, unde a oferit hrană caldă, apă plată și limonadă persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

Acțiunea face parte din campania umanitară „Dăruiește un Pic de Soare, Nu Totală Nepăsare”, derulată cu sprijinul unor oameni generoși care au ales să rămână anonimi, contribuind astfel la sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Campania a fost inițiată de Mihai Căldăraru în anul 2013, din dorința de a aduce speranță celor aflați în nevoie. 

Povestea sa de viață reprezintă sursa acestei implicări continue. 

Acesta a crescut timp de 18 ani în mai multe case de copii din București, unde a trecut prin experiențe dificile și abuzuri care i-au marcat copilăria. În ciuda acestor încercări, a ales să transforme suferința în dorința de a-i sprijini pe cei aflați în situații similare.

Obosit să vadă sărăcia și lipsurile din jurul său, Mihai Căldăraru a decis să pună bazele unei campanii umanitare dedicate persoanelor provenite din familii vulnerabile, copiilor, persoanelor cu dizabilități și vârstnicilor care trăiesc în condiții dificile.

Campania își propune să transmită un mesaj simplu, dar profund: să învățăm să apreciem ceea ce avem și să privim cu mai multă empatie către cei care duc lipsa lucrurilor esențiale. Există copii rămași fără familie, părinți și bunici uitați în case modeste și familii pentru care resursele financiare sunt insuficiente pentru un trai decent.

„Fiecare pas pe care îl fac este pentru a ajuta copii, bătrâni și persoane cu dizabilități să aibă o viață mai frumoasă”, declară Mihai Căldăraru.

În continuare, Mihai Căldăraru face apel la persoanele fizice și companiile care doresc să se implice în sprijinirea celor aflați în dificultate. Sunt binevenite donațiile constând în alimente neperisabile, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte bunuri care pot îmbunătăți viața beneficiarilor.

Persoanele care doresc să sprijine campania umanitară pot lua legătura cu organizatorul la numărul de telefon 0787 377 777.

„Sperăm ca această campanie umanitară să dea naștere unor noi rădăcini ale bunătății între semeni. Ne continuăm promisiunea de a fi alături de cei aflați în nevoie și vom desfășura, în continuare, noi acțiuni umanitare dedicate grupurilor sociale vulnerabile. Sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră ne face mai puternici și ne oferă posibilitatea de a duce mai departe lumina și speranța care stau la baza tuturor proiectelor noastre.”