Mie mi-a plăcut! Mi-a plăcut să văd, în ceas de seară Sena (de ce nu?!) plină de sportivi, într-o defilare fabuloasă ce a arătat lumii nu doar pitorescul unic al Parisului, dar și valrile sportului mondial. Da, nu a fsot o paraă calsiă, pe stadion, cu tribunele pline, a fost ALTFEL dar a fost fain.
Și mai ales mi-a plăcut la nebunie să văd între atâteazeci de delegații de sportivi ambarcațiunea doldora de sportivii români, printre care nume acrescriu istorie precum David Popovici, Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, canotorii, gimnastele dar și jucătorii de polo, care, cu toții, ne dau speranța că SPORTUL ROMÂNESC reînvie.
Mi-a plăcut să vădacea ambarcațiune fluturând tricolorul din inimile unor sportivi extraordinari. Și da, pe Sena, un simbol al peisajului parizian.
Flacăra Olimpică a fost aprinsă aseară, la finalul spectacolului grandios de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024.
Printre cei 6000 de sportivi care au defilat în fața publicului de pe malurile Senei și a lumii întregi s-au aflat și tricolorii, salutați din tribuna oficială aflată în fața Turnului Eiffel, de către președintele României, Klaus Iohannis, Elisabeta Lipa, președinta Agenției Naționale pentru Sport, și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Tony Estanguet, președintele Comitetului de Organizare al Paris 2024, și Thomas Bach, președintele Comitetului Olimpic Internațional, le-au transmis mesajele olimpice sportivilor prezenți, iar Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat deschise întrecerile celei de a XXXIII-a Olimpiade.
Printre gloriile sportului mondial care au asigurat ultimul schimb al ștafetei torței olimpice, s-a aflat “Zeița de la Montréal”, marea noastră gimnastă, Nadia Comăneci.
Românii au avut aseară nenumărate motive de mândrie națională.
Avem aclo, la Paris, 106 sportivi care în aceste zile luptă pentru noi toți și pentr revigorarea sportului românesc, așa cum merită!
HAI, ROMÂNIA!
Foto: @Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Eurosport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Articolul Mi-a placut sa vad pe-ai nostri… 106 defiland pe Sena la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
Source link