Prima pagină » Infectii fatale cu pioceanic si acinetobacter la TG MURES. 5 decese si o sectie ATI inchisa!
Stiri

Infectii fatale cu pioceanic si acinetobacter la TG MURES. 5 decese si o sectie ATI inchisa!

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii dr. Adriana Pistol a confirmat sâmbătă, 15 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Târgu Mureş, un scenariu negru crae readuce în atenție… mai vechea dar, iată,actuala problemă a infecțiilor nosocomiale.

Oficialul a precizat că la nivelul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a fost identificat un focar de infecţie intraspitalicească, cu… nu mai puțin de 6 cazuri, din care 5, din nefericire, s-au soldat cu deces, acestea fiind depistate şi raportate în ultimele zile.

„Mă aflu aici în judeţul dumneavoastră şi în acest spital, împreună cu doamna director medical al spitalului, cu domnul director al Direcţiei de Sănătate Publică şi cu domnul doctor, şeful Secţiei de terapie intensivă, pentru a vă aduce la cunoştinţă un eveniment petrecut în ultimele zile, şi anume la nivelul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a fost identificat un focar de infecţie asociată asistenţei medicale, focar constituit din 6 cazuri, din care 5 s-au soldat cu deces, cazuri care au fost raportate şi depistate în ultimele zile. (…) Pacienţii aveau multiple patologii, erau pacienţi polispitalizaţi şi asupra lor, din cauza acestor patologii severe, au fost efectuate o serie de manevre şi proceduri invazive. Infecţiile despre care vorbim se referă la germeni cu rezistenţă mare la antibiotice. Vorbim aici de pioceanic şi acinetobacter”, a precizat dr. Adrian Pistol.Secretarul de stat a afirmat că Ministerul Sănătăţii a fost informat în urmă cu o zi, motiv pentru care ministrul a decis deplasarea sa de urgenţă în judeţul Mureş, pentru a stabili un plan de măsuri împreună cu conducerea SCJ.”Suntem alături de familiile pacienţilor respectivi şi ne exprimăm regretul şi toată compasiunea pentru aceştia. Trebuie să vă comunic că, din analiza efectuată astăzi împreună cu colegii de la spital, Secţia de terapie intensivă este o secţie autorizată provizoriu şi care nu oferă condiţii tocmai optime pentru îngrijirea pacienţilor. Ca măsuri, deja din cursul zilei de joi, spitalul a decis ca să fie sistate toate internările în Secţia de terapie intensivă. Deja a început o activitate de curăţenie şi dezinfecţie în saloanele Secţiei de terapie intensivă. În plus, am fost informaţi de o serie de proiecte noi referitoare la Secţia de terapie intensivă, în sensul extinderii unei clădiri din locaţia Gheorghe Marinescu numărul 1 şi, de asemenea, există un proiect care are în vedere şi secţia de terapie intensivă, specialitatea boli infecţioase”, a declarat reprezentantul ministerului de resort. secretarul de stat.

După acest caz cuumplit, în urma căruia cinci pacienți au murit, secția ATI a spitalului din Tg Mureș a fost închisă.

Adiana Pistol a precizat, în același context: „Am mai discutat necesitatea efectuării screening-ului bacteriologic al tuturor pacienţilor care se află încă internaţi în Secţia de terapie intensivă, pentru a ajunge să cunoaştem dacă mai există situaţii în care pacienţii au fost colonizaţi cu aceste două bacterii sau cu alte tipuri de bacterii. Nu în ultimul rând, am decis împreună cu managementul spitalului implementarea unui program continuu de screening la internare în cazul tuturor pacienţilor care sunt acceptaţi şi au nevoie de îngrijire în Secţia de terapie intensivă”.

Niciun cuvânt, însă, despre vreo demisie sau alt soi de… măsuri coercitive. Totuși, 5 pacienți care ar fi avut o șansă la viață AU MURIT.


Source link