Prima pagină » Contractul de credit trebuie să fie citit cu atenție
Economic

Contractul de credit trebuie să fie citit cu atenție

 

Creditarea este instrumentul prin care oamenii obțin sumele de bani necesare realizării diferitelor acțiuni. Achiziționarea locuințelor sau a autoturismelor reprezintă două dintre cele mai populare motive pentru care oamenii achiziționează credite bancare sau nebancare. Specialiștii care lucrează în cadrul CSALB vin cu câteva recomandări în ceea ce privește contractarea unui credit. Acestea trebuie să fie respectate de către persoanele care doresc să nu aibă probleme financiare ca urmare a contractării unui credit.

Vrei să ai propria locuință dar nu îți ajung banii? Obține un credit avantajos

Achiziționarea unei locuințe este una dintre dorințele avute de către un număr foarte mare de persoane. Prețurile tot mai mari la care sunt comercializate locuințele fac ca această dorință să fie destul de greu de îndeplinit. Apelarea la un credit este unul dintre eforturile care trebuie realizat pentru ca această dorință să devină realitate. Pentru ca, contractarea unui credit să nu conducă la apariția problemelor financiare sau la apariția altui gen de probleme trebuie respectate o serie de sfaturi. Acestea sunt oferite de către specialiștii care lucrează în cadrul CSALB. Prin intermediul secțiunii educație financiară aceștia oferă sfaturile financiare de care fiecare dintre noi are nevoie pentru a putea lua cele mai bune decizii financiare. Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB, oferă o serie de sfaturi care trebuie să fie respectate de către persoanele care doresc obținerea unui credit bancar sau nebancar. Printre cele mai importante sfaturi care trebuie să fie respectate sunt următoarele:

  • Contractul de creditare trebuie să prevadă care sunt comisioanele pe care trebuie să le plătești ca urmare a contractării creditului. Logic, contractarea unui credit care prevede plata a cât mai puține comisioane sau inexistența acestora este cea mai bună alegere care poate fi făcută.
  • Perioada de rambursare dar și care este costul care trebuie să fie achitat pentru ca împrumutul să poată fi rambursat sunt alte două aspecte care trebuie să fie analizate cu atenție atunci când se citește contractul de creditare care urmează să fie semnat pentru a putea primi banii de care ai nevoie. Aceste informații trebuie să fie menționate foarte clar în contractul de creditare.
  • Un alt sfat pe care îl oferă specialistul se referă la faptul că, clientul trebuie să adreseze reprezentantului instituției financiare cât mai multe întrebări referitoare la tot ceea ce presupune contractarea unui credit. Un astfel de contract nu trebuie să fie semnat în cazul în care nu ești lămurit din toate punctele de vedere.
  • Evident, analizarea cât mai multor oferte prezente în piața de specialitate este un alt sfat pe care trebuie să îl respecți pentru a putea contracta cel mai avantajos credit. Este foarte important ca acest instrument financiar să fie cu adevărat util.

Contractul de credit la fel ca și oricare alt contract pe care îl semnezi trebuie să fie citit cu maximă atenție pentru ca ceea ce semnezi să nu însemne începutul problemelor. Informațiile prezentate în cadrul contractului de creditare trebuie să fie cât mai bine prezentate și nu trebuie să lase loc de interpretări. Pentru mai multe informații despre modul în care trebuie să procedezi pentru a putea contracta un credit dar și pentru a primi ajutor de specialitate poți lua legătura cu specialiștii care lucrează în cadrul CSALB.

 

Stirea Zilei

implant dentar
Servicii DDD, deratizare, dezinsectie, dezinfectie

Curs Valutar

RSS Eurodeal Business Club

  • De ce să Alegi un Apartament cu Grădină în Oradea: Confort și Intimitate
    Într-un oraș dinamic precum Oradea, alegerea unui apartament cu grădină poate revoluționa complet experiența locuirii, combinând confortul urban cu un spațiu verde personalizat. Fie că îți dorești un refugiu liniștit, un loc de joacă pentru copii sau un colț dedicat grădinăritului, un apartament cu grădină poate fi soluția ideală. În acest articol, vom explora avantajele […]
  • Cum sa alegi culorile potrivite pentru casa ta
    Daca vrei sa faci o schimbare in cromatica locuintei tale sau esti in plin proces de amenajare, alegerea celor mai potrivite culori este un pas care necesita multa atentie. Culorile pot da viata unei incaperi si au puterea de a-ti influenta starea de spirit. Pentru a face alegerile corecte, trebuie sa analizezi scopul fiecarei camere […]
  • Reîntoarcerea Muzicii Baroce: O Seară de Neuitat cu Piese Interpretate pentru Prima Dată!
    Într-o lume în continuă schimbare, dragostea pentru muzica barocă renaște cu o forță inegalabilă! Suntem încântați să anunțăm un eveniment deosebit, dedicat pasionaților de muzică și cultură, care va avea loc pe data de 25 septembrie, ora 19, la Bibliotea Națională a României. Această seară specială va aduce în prim-plan piese de muzică barocă ce […]
  • Cum sa iti transformi hobby-ul de tamplarie intr-o mica afacere?
    Ai descoperit bucuria de a lucra cu lemnul, iar acum iti petreci ore intregi in atelier, creand piese frumoase de mobilier sau decor? Daca te-ai gandit vreodata sa iti transformi aceasta pasiune intr-o mica afacere, esti pe drumul cel bun. Tamplaria nu este doar un hobby relaxant, ci si o oportunitate excelenta de a castiga […]