Bolile cardiace sunt tot mai des întâlnite în ultimul timp, media de vârstă fiind în continuă scădere. Acest rezultat este determinat de un stil de viață tot mai sedentar, medii stresante, condiții de trai defectuoase, mai ales în mediul urban, la care se adaugă și istoricul medical personal, plus predispoziția genetică la a dezvolta astfel de afecțiuni. Programează o ecocardiografie la Clinica Eminescu 100 și asigură-te că inima ta funcționează în parametri optimi!
Ce este ecocardiografia?
Există numeroase examene cardiace pe care le poți efectua pentru a evalua starea de sănătate a inimii tale, iar dintre acestea, o mare popularitate în cadrul cabinetelor cardiologice o au ecocardiografiile. Această procedură folosește undele de ultrasunete pentru a produce o imagine a inimii, cu toate componentele sale, astfel încât să se poată efectua o evaluare structurală și funcțională a acesteia. Rezultatele obținute pe această cale vor putea indica dimensiunile cordului și grosimea pereților cardiaci, pentru a stabili dacă sunt între valori normale și, totodată, se măsoară și funcțiile sistolică și diastolică ale inimii.
Această investigație este considerată a fi în prezent cea mai sigură, eficientă și concludentă testare pe care medicina o are pentru a depista patologiile cardiace. Există trei modalități principale prin care se poate interpreta o ecocardiografie, dintre care cea transtoracică se efectuează cel mai frecvent. La indicații medicale speciale se poate opta pentru o variantă transesofagiană. De asemenea, există și ecocardiografie de stres la care se apelează în cazul pacienților care sunt expuși în mod constant unui stres fizic sau psihologic.
Ce fel de boli pot fi depistate prin intermediul ECC?
Ecocardiografia cardiacă este utilă în a evalua nivelul de funcționare al inimii și ajută medicul să depisteze în timp util eventuale insuficiențe cardiace severe sau pericardite constrictive. Această testare se face, în majoritatea cazurilor, ca o investigație amănunțită complementară unui control de rutină, însă poate fi realizată periodic drept măsură de prevenție.
Prin aceste investigații se pot observa în amănunt prezența unor anomalii, vegetații sau tromboze, ca simptome ale unor cardiomiopatii, valvulopatii sau ischemiei miocardice. Aceste afecțiuni sunt dificil sau chiar imposibil de observat prin metode convenționale de consult, ECC-ul fiind singura soluție prin care se pot obține date clare cu privire la aceste aspecte.
Cum ne pregătim pentru o ecocardiografie?
Această procedură se realizează foarte rapid și nu impune contraindicații severe, singura regulă pe care trebuie să o ai în vizor este să nu mănânci exact înainte de programare. Se recomandă să fi trecut măcar 2-3 ore de la ultima masă astfel încât stomacul să revină la dimensiuni normale și diafragma să nu pună presiune pe inimă, în caz contrar, rezultatele pot fi afectate.
Unde putem programa o ECC în București?
Dacă vrei să efectuezi o ecocardiografie în București, Clinica Eminescu 100 îți propune pachete complete de servicii cardiologice. Aici vei fi îndrumat către varianta potrivită de ECC pe care să o realizezi în funcție de simptomatologia prezentată și, totodată, beneficiezi și de interpretarea rezultatelor ecocardiografiei. Prețul pentru această procedură este de doar 250 de lei, însă poate fi redus în baza biletului de trimitere sau asigurării.
Pentru a face o programare în cadrul clinicii trebuie doar să accesezi site-ul, să completezi formularul aferent serviciului dorit și să transmiți eventual un mesaj suplimentar medicului. Vei fi contactat în scurt timp pentru a ți se comunica dacă există disponibilitate la data și ora solicitate, plus alte informații suplimentare pe care trebuie să le știi înainte de a efectua o ECC.
Apelează la servicii cardiologice specializate în cadrul clinicii Eminescu 100 pentru a te asigura că inima ta funcționează la capacitate maximă!