Prima pagină » Asezat cu har in inimile elevilor ploiesteni: „Izvor al tamaduirii” prin folclor, prin valorile autentice mostenite ce trebuie pastrate si respectate
Stiri

Asezat cu har in inimile elevilor ploiesteni: „Izvor al tamaduirii” prin folclor, prin valorile autentice mostenite ce trebuie pastrate si respectate

Ce frumos, ce inspirat își continuă Filarmonica ploieșteană tradiția evenimentelor dedicate tinerei generații! APLAUZE!

Astăzi, elevii de la Școlile Gimnaziale „Rareș Vodă”, „Radu Stanian”, „Profesor Nicolae Simache” și „Sf. Vasile”, din Ploiești, împreună cu Asociația Misiunea Creștină Armata Salvării din România, filiala Ploiești, au avut parte de un concert educativ, organizat la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești

Concertul a fost conceput pentru a promova valorile tradiționale românești prin intermediul muzicii populare.

Orchestra Populară “Flacăra Prahovei”, sub conducerea dirijorului Marian Dovîncă, a susținut un concert lecție, în care copiii au fost purtați într-o călătorie muzicală prin mai multe zone etnografice ale țării. Alături de orchestra, au urcat pe scenă și doi dintre soliștii vocali ai formației, Adriana Deaconu și Gigi Stoica.

Dansatorii Ansamblului Folcloric “Flacăra Prahovei” al Filarmonicii, coordonat de coregraful Marian Marinică, au făcut și ei parte din acest eveniment, oferind publicului prezent un spectacol de dansuri tradiționale românești.

Evenimentul a fost găzduit în sala „Ion Baciu” a Filarmonicii și a fost prezentat de Violeta Barac.

Prin intermediul acestui concert educativ, organizatorii au avut ca obiectiv să le ofere elevilor oportunitatea de a învăța despre tradițiile și valorile culturale românești, prin intermediul artei și a muzicii populare.

De asemenea, evenimentul a avut și un caracter interactiv, copiii fiind încurajați să participe la diferite momente ale spectacolului și să interacționeze cu artiștii prezenți pe scenă.

În fapt, concertul educative, ca un darla ceas de mare praznic, la urma urmelor  s-a dovedit a fi o experiență culturală și educațională valoroasă pentru elevii prezenți și pentru toți cei care au participat la acest eveniment. Un… „Izvor al tămăduirii” prin folclor, prin valorile autentice moștenite ce trebuie păstrate și respectate din generație în generație.

Articolul Asezat cu har in inimile elevilor ploiesteni: „Izvor al tamaduirii” prin folclor, prin valorile autentice mostenite ce trebuie pastrate si respectate a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.


Source link