Fundatia e singura parte a casei care nu se mai poate corecta dupa ce a fost turnata. Tot ce urmeaza, de la pereti la acoperis, se sprijina pe ea si pe otelul ascuns in beton. De aceea etapa asta se face dupa proiect, litera cu litera, fara improvizatii si fara economii care par inteligente in momentul respectiv.
Proiectul de rezistenta contine toate raspunsurile: diametre, distante intre bare, lungimi de suprapunere, tipul betonului. Rolul beneficiarului nu e sa decida nimic din toate astea, ci sa inteleaga ce se intampla pe santier si sa recunoasca situatiile in care ceva nu seamana cu desenul.
Barele folosite curent la o casa pe parter si etaj au diametre intre opt si saisprezece milimetri. O bara de fier beton 10 apare de obicei la etrieri si la armaturile de repartitie, in timp ce barele groase preiau eforturile principale din talpa fundatiei. Alegerea nu se face pe santier, ci pe plansa de rezistenta.
Diametrele si rolul lor
Fiecare diametru are o functie precisa si nu se inlocuieste cu altul dupa disponibilitatea din depozit. Barele longitudinale preiau intinderea de-a lungul talpii, iar etrierii le tin la distanta corecta si preiau forfecarea. Inlocuirea unui diametru cu doua bare mai subtiri pare echivalenta pe hartie, dar schimba comportarea reala a elementului.
Marcajul de pe bare spune tipul si clasa materialului. Un lot de otel beton livrat corect vine cu eticheta si cu declaratia de conformitate, iar acestea se pastreaza pana la receptia finala a casei. Fara ele, nimeni nu mai poate dovedi ce a intrat in fundatie.
Ce se verifica la armatura inainte de montaj:
- diametrul, masurat cu sublerul
- marcajul si eticheta de pe legatura
- starea suprafetei, fara rugina exfoliata
- lungimea barelor fata de proiect
- numarul de etrieri pregatiti pe metru
Zidaria care se sprijina pe fundatie
Greutatea peretilor se transmite integral in talpa, deci materialul de zidarie ales schimba incarcarile din calcul. O casa proiectata pentru blocuri usoare si ridicata apoi din altceva mai greu iese din ipotezele initiale, chiar daca la prima vedere totul pare in regula.
Un palet BCA are greutate cunoscuta si trecuta in fisa tehnica, exact ca orice alt material de zidarie. Cifra asta e cea pe care o foloseste inginerul, asa ca orice schimbare fata de proiect se anunta inainte, nu dupa ce peretii sunt ridicati.
Centurile si buiandrugii fac legatura dintre zidarie si structura de beton. Ele se armeaza tot dupa proiect si nu se sar niciodata, oricat de mic ar parea un perete sau o deschidere de fereastra. Fisurile din peretii unei case apar cel mai des exact in locurile unde cineva a decis ca nu merita efortul.
Legarea si suprapunerile
Barele nu se sudeaza intre ele decat daca proiectul cere asta explicit. Se leaga cu sarma moale, la fiecare intersectie importanta, astfel incat carcasa sa isi pastreze forma in timpul turnarii si al vibrarii betonului. O carcasa care se deformeaza sub greutatea betonului nu mai respecta nicio distanta din desen.
Suprapunerile au lungimi precise, calculate in functie de diametru. Ele nu se scurteaza pentru ca a ramas un capat mai mic, iar pozitia lor se alege acolo unde eforturile sunt mici, nu in mijlocul deschiderii. Regula asta e trecuta in orice proiect si se respecta fara exceptii.
Ordinea obisnuita la montajul armaturii:
- trasarea si verificarea cotelor sapaturii
- stratul de egalizare sub carcasa
- montarea barelor longitudinale
- legarea etrierilor la distanta din proiect
- asezarea distantierilor pe toate fetele
Cofrajul si stabilitatea lui
Cofrajul tine forma elementului si preia toata presiunea betonului proaspat, care e considerabila. Un cofraj slab sprijinit se deschide la turnare, iar peretele iese burdusit sau cu grosimi inegale. Reparatia inseamna spargere si refacere, deci costa de cateva ori mai mult decat cateva proptele puse la timp. Nimeni nu economiseste din lemn de sprijin.
Panourile se curata si se ung inainte de montaj, ca sa se desprinda usor si sa lase o suprafata plana. Betonul intarit pe un cofraj murdar smulge bucati la decofrare si lasa goluri care trebuie reparate ulterior.
Verificarea se face cu nivela si cu firul cu plumb, pe fiecare element, inainte de sosirea betonierei. Doua panouri care par drepte din ochi pot fi deplasate cu cativa centimetri, iar diferenta se vede pe toata inaltimea peretelui.
Betonul turnat peste armatura
Clasa betonului e trecuta in proiect si nu se schimba pe santier, oricat de convingator ar suna argumentul cu economia. Betonul de statie vine cu bon de livrare, care contine clasa, ora incarcarii si cantitatea. Bonul se pastreaza, exact ca etichetele de la armatura.
Timpul dintre incarcare si turnare conteaza. Peste doua ore, amestecul incepe sa isi piarda lucrabilitatea, iar adaugarea de apa pe santier scade rezistenta finala considerabil.
Vibrarea imprastie betonul in jurul barelor si scoate aerul din masa lui. Facuta prea putin, lasa goluri langa armatura; facuta prea mult, separa agregatele. Un operator cu experienta simte diferenta, iar rezultatul se vede la decofrare, cand suprafata iese uniforma si fara cuiburi de pietris.
Verificarea inainte de turnare
Stratul de beton dintre armatura si exteriorul elementului protejeaza otelul de umezeala si de coroziune. Se obtine cu distantieri din plastic sau din beton, asezati pe toate fetele, si nu cu bucati de caramida sparta puse pe fundul sapaturii. Fara ei, barele ajung lipite de cofraj si raman practic neprotejate.
Ultima verificare se face cu proiectul in mana, inainte de sosirea betonului. Dureaza zece minute si e ultima ocazie in care orice greseala mai poate fi corectata fara costuri. Dupa turnare, orice indreptare inseamna spargere si refacere.
Dirigintele de santier semneaza tocmai aceasta etapa, iar procesul verbal de receptie a armaturii ramane in cartea tehnica a casei. Documentul acela pare o formalitate pana in ziua in care cineva intreaba cum a fost armata fundatia, iar raspunsul trebuie sa fie altceva decat o amintire.
