Recent, spațiul academic și cel public au fost zguduite de publicarea unui nou studiu semnat de Prof. Dr. Florin Alexandru Stan. Într-o perioadă în care discursul oficial abundă în procente triumfaliste despre creșterea economică și recorduri ale Produsului Intern Brut, cercetătorul român vine cu o contrapondere matematică dură: Relative Prosperity Friction Index sau Indicele de Fricțiune al Prosperității. Acest nou indicator reușește să explice științific de ce, în ciuda graficelor ascendente prezentate de guvernanți, cetățeanul de rând resimte o degradare constantă a nivelului de trai. Am stat de vorbă cu domnul profesor pentru a decoda mecanismele din spatele acestei formule și pentru a înțelege încotro se îndreaptă economia reală.
Capcana cifrelor mari și „expirarea” PIB-ului
Reporter: Domnule profesor, studiul dumneavoastră a stârnit mult interes atât printre economiștilor cât și printre cetățenii de rând. Afirmați, fără menajamente, că PIB-ul a devenit un indicator „anacronic și înșelător”. De ce a eșuat acest instrument tradițional în a ne reflecta viața de zi cu zi?
Prof. Dr. Florin Alexandru Stan: PIB-ul s-a născut într-o altă epocă, în perioada industrială a secolului trecut, fiind conceput ca un instrument de măsurare a producției brute și a fluxurilor monetare agregate. El funcționează ca un contor de taxi: înregistrează distanța parcursă și viteza de rotație a banilor, dar nu te întreabă dacă pasagerul se simte în siguranță, dacă mașina este pe cale să rămână fără frâne sau dacă ruta aleasă este cea optimă. În secolul XXI, structura economiei s-a schimbat radical. Astăzi, PIB-ul măsoară volumul total de tranzacții, dar ignoră complet calitatea vieții și distribuția averii. Dacă prețurile la energie se triplează și facturile populației explodează, PIB-ul crește, deoarece valoarea nominală a tranzacțiilor din sectorul energetic este mai mare. Dacă o familie este nevoită să facă un împrumut bancar împovărător pentru a-și plăti tratamentele medicale, acest lucru adaugă puncte la PIB. Prin urmare, asistăm la un paradox cinic: suferința financiară, hiperinflația și îndatorarea pot umfla statisticile de succes ale unui guvern, în timp ce în realitate clasa de mijloc este sugrumată. Prosperitatea nu este o cifră cumulativă, ci un echilibru fin între venituri, costuri fixe și, mai ales, certitudinea viitorului.
Ce este RPFI și cum funcționează „fricțiunea economică”
Reporter: Pentru a corecta această distorsiune, ați dezvoltat formula Relative Prosperity Friction Index. Cum ați adaptat un concept din fizică, fricțiunea, la realitatea socio-economică?
Prof. Dr. Florin Alexandru Stan: În fizică, fricțiunea este forța care se opune mișcării și transformă energia utilă în căldură pierdută. În economia personală a fiecărui cetățean, „fricțiunea” reprezintă suma tuturor vectorilor care erodează puterea de cumpărare brută și stabilitatea psihologică. Noutatea absolută a indicelui RPFI constă în faptul că el nu se oprește la simpla diferență dintre salariul mediu și inflație. Formula mea introduce variabile ponderate pentru costurile de subzistență inelastică , costul creditării și un coeficient al volatilității pieței muncii. Practic, RPFI măsoară raportul dintre dinamica veniturilor nete și rezistența pe care mediul economic o opune transformării acestor venituri în bunăstare reală. Când indicele RPFI are o valoare ridicată, înseamnă că sistemul „arde” resursele cetățenilor prin costuri ascunse și inflație structurală, blocând orice șansă de economisire sau ascensiune socială.
Anatomia degradării clasei de mijloc din România
Reporter: România oferă un studiu de caz izbitor. Avem printre cele mai mari rate de creștere economică din Uniunea Europeană, dar sondajele arată un pesimism profund la nivelul populației. Ce ne spune RPFI despre situația din țara noastră?
Prof. Dr. Florin Alexandru Stan: România suferă de o formă severă de „creștere economică decuplată”. Cifrele macroeconomice sunt propulsate de câteva hub-uri urbane mari și de multinaționale care își externalizează o parte din profituri, dar și de consumul pe datorie. Când aplicăm formula RPFI pe datele din România profundă, vedem că fricțiunea economică a atins cote alarmante pentru clasa de mijloc și pentru categoriile vulnerabile.
Reporter: Dacă actualul model bazat exclusiv pe creșterea PIB-ului ne conduce spre o fundătură socială, cum ar trebui guvernele și decidenții politici să își schimbe abordarea?
Prof. Dr. Florin Alexandru Stan: În primul rând, trebuie să ne schimbăm busola. Nu poți naviga o navă în siguranță dacă instrumentele de la bord îți arată că totul e bine, în timp ce cala se umple cu apă. Propun ca RPFI să fie adoptat ca un indicator de fundamentare a politicilor publice, în paralel cu PIB-ul. Orice măsură fiscală, orice modificare de taxe sau strategii de investiții ar trebui evaluate nu prin prisma impactului brut asupra cifrei PIB, ci prin capacitatea lor de a reduce fricțiunea economică la nivelul populației. În al doilea rând, avem nevoie de o orientare către investiții structurale care diminuează această fricțiune pe termen lung. De exemplu, investițiile masive în infrastructura publică de transport, sănătate și educație reduc costurile colaterale ale cetățenilor. Când un părinte nu mai este nevoit să plătească meditații private pentru că școala publică este de top, sau când nu mai scoate bani din buzunar pentru clinici private fiindcă spitalele de stat funcționează impecabil, fricțiunea economică scade automat. Puterea de cumpărare crește fără a pune presiune pe spirala inflaționistă a salariilor.
Reporter: Într-un reportaj recent ați menționat un lucru extrem de profund: „Am pierdut certitudinea viitorului în zgomotul statisticilor de consum”. Cum putem recăpăta această certitudine într-o lume din ce în ce mai volatilă?
Prof. Dr. Florin Alexandru Stan: Certitudinea este adevărata monedă a prosperității sustenabile. Atunci când un cetățean trăiește cu teama constantă că luna următoare dobânda băncii va crește necontrolat, că prețul la gaze va suferi un nou șoc sau că locul său de muncă va fi desființat din cauza instabilității fiscale, el va refuza să facă planuri pe termen lung. Economia se contractă psihologic înainte de a se contracta numeric. Pentru a recăpăta această certitudine, avem nevoie de predictibilitate legislativă și fiscală.
