Pe 25 și 26 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Masca are loc premiera spectacolului Noroc să ai de Cosmin Stănilă, în regia Adinei Lazăr, o coproducție Teatrul Masca și Trupa Țais, proiect co-finanțat de AFCN. Spectacolul reprezintă cea de-a cincea premieră a Stagiunii 2025–2026 #curaj.
Pornind de la cazul real al unui cadru didactic care a pierdut fondul clasei la păcănele, Noroc să ai atinge un punct nevralgic al societății românești contemporane, o problemă de sănătate publică: jocul de noroc patologic, provocat de invazia tot mai agresivă a cazinourilor. Într-un stat care eșuează în a-și proteja cetățenii de mecanismele abile ale industriei, simptomele degradării morale se văd chiar și la cei care ar trebui să fie busole etice: dascălii și formatorii. Prezentat în premieră absolută pe scena teatrului Masca, textul își propune să înțeleagă perspectiva și lupta dependentului care nu are altă soluție decât jocul. Personajul principal e Elena, o profesoară de limba și literatura română prinsă în încercarea de a recupera banii pe care i-a pierdut la aparate. Pentru asta are nevoie de și mai mulți bani, dar și de puțin noroc. Scindată între adicție, responsabilitățile profesionale ale meseriei de profesor și o căsnicie problematică, viața dublă a Elenei devine un pariu greu de câștigat.
Pentru Masca curajul nu este un gest spectaculos, ci o alegere constantă de a rămâne aproape de oameni, de tensiunile prezentului și de acele zone în care viața intimă, presiunea socială și vulnerabilitatea se întâlnesc direct. Ne asumăm programatic rolul unui teatru de proximitate și al unui laborator contemporan, preocupat atât de forme artistice vii, cât și de întrebările incomode ale lumii în care trăim.
Noroc să ai se integrează în viziunea curatorială a stagiunii prin felul direct în care aduce în scenă o realitate recognoscibilă și greu de privit în față. Spectacolul deschide un teritoriu fragil, în care dependența de jocuri de noroc nu apare ca excepție, ci ca mecanism care se insinuează treptat în viața de zi cu zi, reconfigurând relații, identitate și percepția asupra propriei existențe.
Noroc să ai
de Cosmin Stănilă
o coproducție Teatrul Masca & Trupa Țais, proiect co-finanțat de AFCN
Regia: Adina Lazăr
Cu: Denisse Moise / Irina Sibef, Voicu Aaniței / David Drugaru, Vladimir Purdel, Mara Căruțașu, Mara Bugarin, Dragoș Stoica, Andrei-Denis Ștefan
Scenografia: Bianca și Sabina Veșteman
Sound design: Adrian Piciorea
Video design: Tony Macpela
Lighting design: Andrei Ignat
Regia tehnică: Mihai Marcu
Durată: 100’
12+
Următoarele reprezentații: 17 mai, 11 iunie
Programul complet al Teatrului Masca: aici
Teatrul Masca este un teatru preocupat de relația vie cu prezentul, cu comunitatea și cu formele contemporane ale scenei. Prin spectacolele și proiectele sale, teatrul caută să aducă mai aproape de public teme sensibile, realități incomode și perspective artistice care deschid spațiu pentru reflecție și dialog.
Articolul O profesoară de română, o viață dublă și o dependență care distruge totul – Noroc să ai – premieră la Teatrul Masca apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
Source link







